vineri, 15 iulie 2011

Am reusit: am fost la concertul Bon Jovi

Desi a trecut aproape o saptamana, inca imi amintesc de concertul Bon Jovi din Piata Constitutiei, de pe 10 iulie.

Mi-am dorit foarte mult sa ajung la acest concert, pana in ultima zi am sperat si am reusit...datorita Adrianei, voluntar in timpul liber (in Brigada de voluntari), care mi-a oferit invitatia pe care o primise drept recompensa.

Pe scurt, a fost un concert foarte frumos, 3 ore de melodii celebre si buna-dispozitie in public. Am fost atat de fericita ca am ajuns la concert....desi a intarziat trenul, taxiul de la gara se bloca in intersectiile aglomerate din jurul Parlamentului, iar fetele nu mai raspundeau la telefon sa-mi dea invitatia, pentru ca incepuse concertul si era mare agitatie la inceput.

Am ascultat live Always, Runaway, Living on a prayer, You give love a bad name si altele. Adriana a fost "spiridusul"meu norocos si ii sunt recunoascatoare:)

vineri, 10 iunie 2011

Filme care sunt "altceva"

In general, nu sunt mare consumatoare de filme. Pana acum ceva timp, cand venea vorba de vizionat filme, trebuiau sa fie un anumit gen: imi placeau filmele care aveau o poveste de dragoste, comediile sau filmele mai dramatice (si bineinteles ca cele dramatice contin tot o poveste de dragoste, in cele mai multe cazuri).

Cat despre filmele de actiune, SF sau thriller, nici nu incapea vorba: plecam de la premiza ca nu-mi plac genurile astea si punct, nici macar nu incercam sa vad daca imi plac sau despre ce e vorba.

"Gladiatorul" e filmul preferat al lui frate-meu. Dupa ce a aparut filmul, cred ca s-a rugat de mine de zeci de ori sa urmaresc filmul. Eu ii spuneam ca nu-mi place, ca are si scene de bataie, violenta, n-ar avea cum sa-mi placa. In final, dupa cativa ani, cand s-a difuzat filmul la TV, l-am urmarit cu frate-meu. Si mi-a placut, chiar mult. Era un inceput.

Un alt film care imi place acum, dar pe care am refuzat mult timp sa-l vad, este "Armagedon". Nici acesta nu intra in categoriile care corespundeau preferintelor mele, era alt gen, dar acum imi place foarte mult.

Aceste 2 filme cred ca au fost cele care mi-au schimbat incet preferintele in ceea ce priveste genul de filme la care m-as uita. Oricum, la mine functioneaza principiul "filmele bune le vizionez dupa mult timp de la lansare"...important e insa ca ajung sa vad acele filme.

Ultimele filme pe care le-am vazut si care mi-au placut mult, in egala masura, au fost: "The Jacket", "Equilibrium", "Memento" si "Watchmen". Ca si celelalte, am vizionat aceste filme dupa ce am primit recomandari pentru ele.Toate aceste filme sunt altceva, se bazeaza pe fictiune, dar in fapt pornesc de la ceva real, de la o realitate de care noi nu ne dam poate seama. In urma cu ceva timp, daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa urmaresc astfel de filme, n-as fi crezut. Acum, sunt mult mai deschisa si curioasa sa urmaresc alte tipuri de filme. Ce-i drept, filmele de groaza nu cred ca vor ajunge sa-mi placa, ar trebui sa ma schimb prea mult:)

Vorbeam aseara cu Adriana si schimbam impresii despre ultimele filme vizionate (asta in ultimele cateva zile, cand mai aveam pauza intre examene). Cand i-am spus de "Watchmen", pe care l-am vazut acum 2 zile, a fost surprinsa si reactia ei a fost: "dar ala nu e cam SF? de cand te uiti tu la filme din astea". De ceva timp:) Da, se pare ca si ceilalti imi stiau preferintele si sunt surprinsi de filmele la care ma uit acum:)) Watchmen mi-a placut mult, am avut rabdare sa-l urmaresc, m-a facut sa-mi pun niste intrebari, am retinut diverse fraze etc. Una din replicile Dr. Manhattan, care mi-a ramas intiparita e: "Omenirea, prin natura ei salbatica, va duce la autodistrugerea ei" (sau ceva asemanator)

Am terminat azi de vizionat si "What the bleep do we know", mai mult documentar, un film foarte interesant, la care am fost foarte atenta. Un film despre fizica cuantica (n-as sti exact ce e, am retinut ca e o "fizica a probabilitatilor"), despre modul cum percepem noi realitatea, despre ce se intampla de fapt in creierul nostru etc.

Ar mai fi cateva filme de care am auzit de la diverse persoane si pe care vroiam sa le vad, dar le-am uitat. Ar trebui sa-mi fac o lista de-acum inainte sau sa-mi fac niste note in telefon, pentru a nu le mai uita:)

Concluzii: - mereu ajung sa fac lucruri pe care nu credeam ca voi ajunge vreodata sa le fac; in privinta filmelor, mi-am schimbat preferinele, in bine, sper. (acum, ma gandesc de 2 ori inainte sa ma mai uit la un film cu o poveste de dragoste sau ceva asemanator...prea plictisitor, acelasi tipar, nu m-ar pune pe ganduri...poate doar m-ar deprima:))
- niciodata sa nu spui "niciodata", inainte sa vezi despre ce e vorba

joi, 19 mai 2011

Un pici care face pipi-Menneken Pis sau Le Petit Julien


Azi a fost ultima zi din Belgia, o zi de plecare in care ne-am programat insa cateva ore sa vizitam Bruxelles-ul.

Marga mai fusese in Bruxelles, asa ca ea a fost ghidul:) Am mers prin centru, am vizitam cateva obiective (La Grand Place, Les Galeries etc). Bruxelles e un oras frumos, cu multe cladiri impunatoare, stradute inguste prin centru si multe fast-food-uri. Mi-a atras atentia ca aici nu erau prea multi biciclisti pe strada, spre deosebire de Antwerp, unde vedeai la tot pasul. Pe de alta parte, mi-a placut ca existau un fel de parcari pentru biciclete, de unde puteai sa inchiriezi (erau multe biciclete legate de niste gardulete, unde bagai monede si luai bicicleta:).

Printre obictivele din Bruxelles, exista si acest Menneken Pis, un pici-statuie care urineaza intr-o fantana. Marga stia de aceasta statuie si inainte sa ajungem la ea, imi spunea ca,in general, toata lumea se imbulzeste s-o vada; eu eram intrigata ca nu stiam ce e cu acest pici, de ce e asa de important (in magazinele de suveniruri, acest baietel era arhiprezent, de la magneti, tricouri, carti postale etc)

Intr-adevar, cand am ajuns acolo, era destul de multa lume. In continuare, nu stiam ce simbolizeaza, de ce se mandresc cei din Bruxelles cu el, incat sa fie aproape un simbol. Si am aflat acum, dupa un search pe google:

"Menneken Pis (in dialectul neerlandez vorbit in Bruxelles, sau "Le Petit Julien" in franceza) este o statuie mica din bronz, care arata un baietel dezbracat care urineaza in bazinul unei fantani.
Exista mai multe legende legate de aceasta statuie:
1.Una din cele mai cunosctute legende e legata de ducele Geoffrey III de Leuven. In 1142, trupele acestui lord care avea 2 ani au luptat impotriva trupelor lui Berthouts, lordul din Gimbergen. Trupele au asezat lordul infant intr-un cos, pe care l-au atarnat in copac, pentru a-i incuraja pe soldati. De acolo, baietelul a urinat pe trupele lui Berthouts, care in final au pierdut batalia.
2. O alta legenda spune ca in secolul 14, Bruxelles se afla sub stapanire straina. Orasul si-a mentinut posesiunile pentru o perioada, astfel incat atacatorii au conceput un plan pentru a pune exploziv la zidurile orasului. Un baietel, pe nume Julianske, i-a spionat pe acesti atacatori cand se pregateau. El s-a urinat pe fitilul care ardea si astfel a salvat orasul.
3. O alta poveste (spusa adesea turistilor) vorbeste despre un comerciant bogat care, in timpul unei vizite cu familia, si-a pierdut baietelul. Negustorul a format un grup care a cautat in toate colturile orasului, pana cand baietelul a fost gasit fericit, urinand intr-o mica gradina. Negustorul, in semn de gratitudine pentru localnicii care l-au ajutat in cautarea sa, a construit o fantana.

Interesante aceste povesti despre baietel, si mai sunt cateva chiar. Acum stiu ce semnifica acea statuie (ne gandeam noi ca trebuia sa fie un moment, o ocazie legata de oras). Mi s-a parut insa ciudat ca acest baietel care urineaza sa fie simbolul unui oras precum Bruxelles. Totusi, este o emblema acolo, iar atat localnicii, cat si turistii, il considera un brand al orasului. Am gasit si un citat interesant:


"Potrivit unui rationament sobru si "corect politic" o statueta ludic-indecenta nu ar avea cum sa reprezinte simbolul capitalei care gazduieste institutiile definitorii ale orgolioasei si ambitioasei Uniuni Europene si ale multipotentei NATO. Si totusi, micul bronz de jumatate de metru al unui baietel in pielea goala ce face cu nonsalanta pipi in public continua sa ocupe pozitia de simbol al Bruxelles-ului - orasul care se defineste a fi punctul de intersectie dintre cultura germanica si cea latina, dar si de capitala a Europei unite.
Nu stiu sa se fi facut auzite proteste sau indignari moralizatoare contra acestui simbol foarte mediatizat, desi fronda lui Manneken Pis nu se potriveste cu rigoarea legii europene, tot asa cum nici frivolitatea sa nu se incadreaza in preceptele sobrietatii catolice sau protestante. Si totusi oamenii de pretutindeni il iubesc pe micutul lor poate pentru firescul, inocenta, libertatea inca neinhibata pe care el le transmite adultilor, indiferent de nationalitatea sau credinta acestora. Manneken Pis este obiectul unui cult al bruxellezilor care-i confectioneaza diferite costume reprezentand bresle sau personaje, iar diverse societati folclorice belgiene nu se sfiesc sa il transforme, in zilele de sarbatoare, in distribuitor de vin, hidromel sau bere, Petit Julien devenind astfel parte din viata orasului." (Sursa:Ziarul Financiar)

Acesta e celebrul Menneken Pis:









P.S.: Cu siguranta, Belgia este paradisul ciocolatei. Azi, in Bruxelles, dar si in zilele trecute, am vazut atat de multe magazine cu ciocolata si bomboane de tot soiul (destul de scumpe, insa), incat imi doream sa nu mai vad niciun asemenea magazin, erau prea multe. Cred ca doar turistii sunt innebuniti dupa ciocolata belgiana, localnicii sunt pasivi, probabil. Ce-i drept, ciocolata belgiana e foarte buna:)

miercuri, 18 mai 2011

Diplomatie, protocol, un presedinte si animale, toate la ZOO in Antwerp

Azi a fost "the big day", in care a avut loc intalnirea cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.

Dimineata, la ultimul workshop, ni s-a aratat programul cu cele 30 de minute alocate ceremoniei de decernare a proiectelor selectate. Mi s-a parut foarte amuzant, pe o intreaga foaie A4 era programat fiecare minut din cele 30: 2 minute pentru speech-ul lui Barosso, 3 minute pentru disculrul altui oficial, 1 minut pentru un fimulet etc. Mi se pare total inutil sa faci un asemenea program la minut; in final, bineinteles ca s-a dus tot pragramul si s-a intarziat, pentru ca nu venise Barosso.

Au inceput domni oficiali sa tina aceleasi discursuri cu caracter politic, bineinteles, dar pe tema promovarii voluntariarului si sustinerea tinerilor. N-au spus nimic nou, domnii oficiali doar au venit cu niste argumente putin irelevante pentru mine: " trebuie sa facem...", "avem in vedere sa sustinem in continuare voluntariatul prin politici...", bla, bla. Nu prea au avut argumente solide, au tinut discursuri demagogice, cam plictisitoare. Dar totul era la nivel inalt, trebuia sa se respecte protocolul, ca doar erau atatea persoane la acest eveniment, inclusiv o gramada de jurnalisti.

Am aflat ulterior ca acest eveniment era primul dedicat voluntariatului si tineretului, la care acest Barosso a participat. Printre perlele presedintelui Comisiei Europene, m-a amuzatt atunci cand a vorbit de "ageing" (imbatranirea populatiei, una din problemele din Europa pe care UE o are in vedere) si a spus ceva de genul "ca este mai bine sa avem oameni care traiesc mai mult, decat sa moara devreme"....poftim? adica imbatranirea populatiei se refera la faptul ca a scazut natalitatea si exista mai mute persoane in varsta, nu se refera nicidecum la faptul ca traiesc oamenii mai mult.(da, cineva ar trebui sa-l consilieze mai bine). Un alt oficial, cand incerca sa raspunda la intrebarea "ce strategii s-ar putea adopta pentru a se recunoaste si educatia non-formala",ne-a spus ceva de genul "do not be afraid about the non-recognition of your informal education" (da,right...si altceva, ce ar trebui sa se faca, mai concret?)

Pe langa acest eveniment, am asteptat ziua de azi in primul rand pentru ca totul urma sa aiba loc la centrul de conferinte de la ZOO din Antwerp. Am profitat asadar sa fac o plimbare prin gradina zoologica si am reusit sa vad animalele: tigri, lei, hipopotami, pinguini, girafe, elefanti etc. Asta m-a incantat astazi, faptul ca am vazut animalele:) Cand ne grabeam sa ajungem in sala de conferinte, am trecut si pe langa locul unde erau maimutele: erau imprejmuite cu un fel de gard din sticla, iar una statea chiar langa geam...se juca cu un bat, iar cand ne-am apropiat de ea, s-a uitat la noi si si-a pus mainile in cap. Mi-ar fi placut foarte mult sa am mai mult timp sa-i urmaresc gesturile, dar a trebuit sa fugim la faimoasa conferinta.

Azi a fost si ultima zi din acest eveniment. Maine va fi plecarea,iar noi vrem sa ajungem mai devreme in Bruxelles, sa ne plimbam putin, trebuie sa profitam si de ocazia aceasta:) Iar maine noapte voi fi din nou in Bucuresti, unde ma asteapta multe lucruri de facut, inclusiv fetele, sa le aduc ciocolata belgiana:)

luni, 16 mai 2011

"I MAS there"


Am uitat sa mentionez ieri: pe langa palma aceea care se regaseste in tot orasul ca simbol, mai exista inca un simbol, litera A. Se pare ca Antwerp si-a facut un adevarat brand din aceste 2 semne, care se regasesc absolut in tot orasul.
Azi a fost ziua workshopurilor. Am participat la un workshop pe tema "EVS (European Voluntary Service) and Moblility". A fost foarte interesant, cu multe exemple practice din experienta celorlalti, care au calatorit in Europa ca voluntari. Foarte multe persoane, fete pe care le retin, dar nume pe care le uit imediat...cei mai multi au niste nume atat de ciudate, incat imi e imposibil sa le retin, nici macar sa le pronunt:))
Dimineata, in drum spre locatia unde s-au tinut workshopurile, am fost atenta la ce se intampla in jurul meu: am fost incantata sa vad ca foarte multi oameni mergeau cu bicicletele la munca, scoala, etc. Mergeau fie pe benzile dedicate biciclistilor, fie direct pe strada, ca si cum ar fi fost a lor; desi pe strada mergeau putin haotic, soferii ii respectau, exista o intelegere reciproca in trafic si fiecare isi vedea de drumul lui. Ma gandesc oare cand voi vedea si in Romania o asemenea mentalitate, ca atat de multi oameni sa foloseasca biciclete cand se duc la serviciu, si nu masini. Cred ca la noi asta tine mai mult de domeniul fantasticului, acum si in urmatorii multi ani.

Dupa-masa, am fost sa vizitam un proiect local. Mai exact, am vizitat MAS Museum, care s-a deschis chiar zilele acestea publicului. Muzeul are o inaltime de 60 de metri, cu o arhitectura foarte interesanta: cea mai mare parte din suprafata exterioara e facuta din sticla. Are 9 etaje, iar de fiecare data cand urci la urmatoarul etaj scarile sunt pozitionate altfel si privelistea se schimba cate putin. Atunci cand ajungi pe acoperis, ajungi aproape in partea cealalta a cladirii decat pe unde ai intrat si poti admira toata panaorama orasului. Muzeul s-a dorit sa arate cat mai mult din isoria orasului de-a lungul timpului. A fost plasat chiar strategic, la granita dintre port si oras. De asemenea, muzeul a fost un proiect dedicat in mare parte tinerilor: multi adolescenti si-au adus contributia si au avut libertatea de a expune propriile creatii (schite, picturi, fotografii etc). Desi abia s-a deschis, se pare ca 20 la suta din sticla care tine loc de pereti laterali in multe portiuni deja s-a spart, din cauza presiunii prea mari. "I MAS there" era mesajul insignelor pe care le puteai lua de la muzeu:)

Seara, in fata muzeului a avut loc o demonstratie de tango: a fost instalata o scena, adusa o orchestra si cativa profesionisti care ofereau demonstratii de tango privitorilor; mai mult, locuitorii chiar au gustat aceasta initiativa ai au inceput sa danseze tango...era o atmosfera frumoasa.

Desi e un oras care are multe locuri frumoase si povesti de spus, Antwerp are si minusuri: multe strazi sunt murdare, pentru ca efectiv lipsesc cosurile de gunoi pe portiuni mari de trotuar. Pentru mine, mizeria pe care o vad e un fel de paradox: desi exista mult verde in oras (multi copaci de-a lungul strazilor), vezi biciclete parcate si oameni care merg cu bicicleta la tot pasul (se reduce poluarea), totusi locuitorii nu stiu sa pastreze curatenia si pe strazi. Asta nu mai inteleg de ce. Centrul arata foarte bine, e "branduit" pentru turisti, dar exista si cartiere mai marginase, care par desprinse cu totul din alta parte: cladiri neatragatoare, strazi pustii, mizerie; acolo locuiesc negrii, musulmanii sau evreii.

Maine va fi ziua cea mare, cu foarte multa strictete si protocol, intalnirea cu presedintele Comisiei Europene, la care ar trebui sa se prezinte concluziile workshopurilor pe care le facem azi si maine; ni s-a cerut chiar un anumit cod vestimentar:) Imi place insa ca o mare parte din activitatile de maine se vor desfasura la ZOO, unde exista si un centru de conferinte...eu vreau insa mai mult sa vad animalele:)

Inca o zi lunga, in care tot timpul ne-a fost ocupat cu ceva. Mai e ceva ce nu-mi place acum: e prea frig in Antwerp, nu ma pregatisem pentru asemenea vreme:)

duminică, 15 mai 2011

Youth on the Move si prima zi in Antwerp

Dupa modelul Raluca Duta (care in Praga isi scria in fiecare zi impresiile din timpul zilei pe agenda, pentru a le posta ulterior), m-am hotarat sa-mi iau si eu agenda dupa mine si sa scriu un jurnal de calatorie. Acest post il scriu insa de la calculator (din holul hotelului,unde exista 2 calculatoare si accesul este gratuit; desi mi-am luat laptopul, internetul aici este un serviciu extra, taxat cu 8 euro pe ora; prefer deci sa profit de calculatorul din hol:)

Inainte de toate, sa spun ceva despre aceasta calatorie: sunt cu Marga intr-un fel ca calatorie in interes de serviciu, daca pot spune asa. A.R.T. Fusion a fost invitata sa participe intre 15-18 mai in Antwerp, Belgia, la o serie de workshouri in cadrul Youth on the Move, pe tema voluntarialtului, angajabilitatii si mobilitatii tinerilor in UE, o initiativa a Comisiei Europene. Se pare ca toate aceste evenimente sunt la un nivel inalt, unde vor fi in jur de 70 de participanti , pe care nici n-o sa ajungi sa-i retii; totul va culmina cu o ceremonie pentru premierea unor proiecte si cu o masa rotunda la care va participa chiar presedintele Comisiei Europene (asta chiar e la nivel inalt:)). Printre altele, Antwerp a fost desemnat in 2011 European Youth Capital, inca un motiv pentru care ne aflam aici.

Am decolat dimineata spre Bruxelles, nerabdatoare de a mai vizita o tara straina. Dupa cateva turbulente care mi-au dat putin emotii, stewardesa ne-a anuntat ca am aterizat la Paris, in aeroportul Charles de Gaulle (nu mi-ar fi displacut, dar poate data viitoare chiar voi ateriza la Paris). Isi da insa imediat seama de greseala si ne anunta ca vom ateriza la Bruxelles. In aeroport, politistului de la control se pare ca i-am parut suspecta, pentru ca m-a intrebat cate zile stau, de ce am venit, a mormait pentru el ceva de nationalitate, s-a uitat in calculator si in final m-a lasat sa trec. Destul de ciudat, dar m-a amuzat:)

Am fost preluate de organizatori si am plecat la Antwerp, oras si port, printre cele mai mari din Europa, aflat la 40 km de Bruxelles. La prima vedere, Antwerp parea un oras pustiu duminica dimineata. Ne-am apropiat de centru si totul s-a animat foarte repede, multi biciclisti se plimbau pe strazile inguste, am vazut un fel de bazar in aer liber care nu mi-a placut, era prea kitsch. Se zareau treptat si caldiri impunatoare, care ne atrageau prvirea, dar despre care nu stiam inca nimic.

Ne-am lasat bagajele la hotel si am plecat putin in recunoastere; am constatat ca toate magazinele erau inchise, chiar si unele supermarketuri, asemenea multor orase din Europa. In Romania insa, cei mai multi se duc la cumparaturi in weekend, cum ar fi oare sa fie inchise si la noi magazinele duminica? Nu mi-a placut ca pe strada,pe o distanta de 100 de metri, nu exista niciun cos de gunoi, ca atare erau hartii aruncate pe jos.

Toata lumea stie ca ciocolata belgiana e renumita. Tocmai ce ii spuneam Margai ca-mi doresc sa vad o vitrina cu multe bomboane de ciocolata, asa cum stiam ca sunt in Belgia, cand gasim un asemenea magazin, destul de mare. Am intrat inauntru, unde ne-am delectat cu tot felul de sortimente de bomboane, frumos ambalate si aranjate in vitrine pe masura. Exista chiar o incapere unde eram invitati sa ne apropiem de bucatarie, pentru a vedea direct cum se face ciocolata. Cateva persoane preparau compozitia si ornau frumos formele de ciocolata, iar in jurul lor erau multi curiosi care ii priveau. Un amanunt important: in acest magazin, 1 kg de ciocolata sau de bomboane era 50 de euro. Cred ca mi-a ajuns doar privitul in acel magazin:)

Dupa-masa am iesit singura la plimbare (inregistrarea participantilor la acest eveniment pompos incepea abia la 17). Am mers pe stradute, unde am dat peste un fel de cartier chinezesc, cu restaurante chinezesti de-o parte si de alta si multi chinezi, evident. La intoarcere, am intrat in Central Station, gara din Antwerp, care este o cladire imensa (cat ar fi un aeroport la noi sau chiar mai mare), iar in interior ai impresia ca te afli intr-un fel de palat, cu niste coloane uriase si un ceas imens.

Am citit ca in trecut, Antwerp a fost denumit Orasul Diamantelor. Azi m-am convins ca inca isi merita denumirea. La iesirea din gara, m-am plimbat pe o strada de aprox. 50 m. De-o parte si de alta, existau doar magazine cu diamante, niciun alt fel de magazin nu era intre ele. Am mers mai departe si imi dadeam seama ca aceste magazine continuau si pe strazile laterale. Nu prea inteleg aceasta strategie: ce fel de clienti si ce profit mai au aceste magazine cu diamante, daca erau lipite unele de altele? in afara de cateva magazine care afisau in vitrina mesajul -tax free for tourists- toate pareau identice, cu nenumarate bijuterii cu diamante. Sunt curioasa daca si in alte parti ale orasului, in afara de centru, exista aceste magazine nenumarate.

Later edit: am gasit cateva pliante in holul hotelului si am aflat ca Central Station din Antwerp e considerata a 4-a cea mai frumoasa gara din lume (conform Newsweek). De asemenea, in jurul garii exista aceasta arie recunoscuta pentru magazinele cu diamante; mai mult, in interiorul garii s-ar afla si o galerie cu peste 40 de magazine cu diamante, pe care n-am vazut-o inca. (cred insa ca mi-au ajuns magazinele cu diamante pe care le-am vazut azi). Asa se explica uimirea mea referitoare la acea imensitate de gara si la magazinele din jur.

Printre altele, la 17 a avut loc si deschiderea oficiala. Contrar asteptarilor, a fost destul de informala, organizatorii au incercat sa ne faca in primul rand sa socializam intre noi. Participantii sunt chiar faini, cei mai multi sunt fosti voluntari europeni care au venit sa reprezinte asociatia si proiectul din care au facut parte (e interesant ca o persoana poate fi de exemplu din Spania, dar a facut un stagiu de voluntariat in Germania sau alta tara si vine sa reprezinte acea tara)

Seara am avut si un mic tur al orasului, cu ghid. Antwerp e un oras cu un centru istoric frumos, cu deja tipice stradute inguste pline de restaurante si terase. Am trecut pe langa locuri cu o istorie interesanta, pe care ghidul ne-a relatat-o cu amanunte (insusi denumirea orasului are o istorie in spate, despre care voi vorbi poate in alt post). Simbolul orasului este o mana, pe care o vezi reprezentata pe multe cladiri, afise, indicatoare si chiar pe halbele de bere. De asemenea, cuvantul diamant se regaseste in diverse denumiri: chiar Diamond Tourist Bus sau District Diamond/Central Station.

Cred ca e de ajuns pentru azi. Maine vom avea workshopurile si vom vizita cateva organizatii locale. Sper sa vad si alte locuri noi si sa le descopar istoria.

Pare ca a trecut atat de mult timp de cand am plecat din Bucuresti; a fost o zi foarte lunga si am aflat atat de multe lucruri despre acest oras care ma atrage tot mai mult.

vineri, 13 mai 2011

The balloons:)


In Saptamana Nationala a Voluntariatului, si voluntarii nostri straini de la A.R.T. Fusion au avut diverse activitati de promovare a voluntariatului. Printre altele, azi au facut un flashmob cu multe baloane:) Eu si Ana ne-am lasat putin deoparte treburile de la birou si ne-am alaturat lor:)

Ideea lor a fost urmatoarea: au umflat multe baloane colorate, pe care au lipit stickere cu mesajul "Be a volunteer" si au realizat flyere despre Serviciul European de Voluntariat pe care le-au dat trecatorilor. Am mers cu aceste baloane in mana de la Universitate pana in parcul Cismigiu. Bineinteles ca am atras toate privirile, toata lumea ne cerea baloanele colorate:)



In Cismigiu, cativa copii au venit la noi sa ne ceara baloanele. Le-am spus sa stea prin preajma si dupa ce vom termina, le vom da lor baloanele. Nu stiu de unde aparusera, cu cine erau acolo, dar acei copii mai nazdravani au mers cu noi si au inceput sa strige din propria initiativa "greva muncii":))) Le-am explicat noi ca era vorba de voluntariat si apoi s-au apucat sa strige "voluntariat":) Atunci chiar am atras toata atentia persoanelor din parc, care in continuare ne cereau baloanele.

La sfarsit, i-am pus pe acei copii sa tina in mana pancartele cu cate o litera din "volunteer" pentru a le face poza. Ne-am facut si noua poza, le-am dat baloanele pe care le doreau, iar restul baloanelor le-am dat unor copii mici care se plimbau cu parintii prin parc:)

Totul a fost foarte funny, ne-am amuzat, ne-am jucat cu baloanele, ne-am "folosit" putin de acei copii care ni s-au alaturat si au facut o treaba foarte buna:) Nu stiu cat au inteles cei din parc ce se intampla pe acolo, dar e sigur ca baloanele noastre colorate le-au atras atentia si au citit mesajul "be a volunteer"

Ce-a iesit, mai jos:





luni, 9 mai 2011

Exista momente cand imi place ploaia

De cele mai multe ori, nu-mi place ploaia, am o dispozitie proasta, iar uneori invoc vremea de afara pentru starea mea. Cum ar spune unii, sunt "meteosensibila"...nu stiu exact ce inseamna asta, dar le dau dreptate cand spun asta despre mine, probabil pentru a evita sa mai dau eu alte argumente:)

Exista uneori si momente cand imi place ca afara ploua; sunt putine ce-i drept, dar exista cateva. Ca de exemplu, in seara asta. Dupa curs, am venit acasa si cum aparuse putin soarele, am vrut sa ies afara sa alerg (de ceva timp, incerc sa alerg constant si vreau sa ma tin de asta si nu-mi place cand sunt anumite lucruri care ma impiedica sa alerg, cum ar fi vremea de afara). M-am schimbat repede, afara era inca soare, cobor de la etajul 5 la parter si vad multe persoane alergand...incepuse sa ploua torential (cat am coborat de la etajul 5 la parter:)) In momentul acela, uram faptul ca ploua si ca nu mai puteam alerga; de cele mai multe ori, e greu sa ne urnim din loc si preferam comoditatea..iar eu chiar vroiam sa alerg.

M-am intors in camera, am mai stat 5 minute, s-a oprit si ploaia. Am zis ca nu ma invinge vremea de afara de data asta, daca eu vroiam sa alerg. Am iesit sa alerg, evident. Si am facut o alegere foarte buna.

Cred ca nu m-am mai simtit niciodata atat de bine ca alerg: pe jos era ud, afara inca picura, oamenii sa grabeau sa ajunga acasa, cred ca se uitau si putin ciudat la mine, iar eu alergam. Eram deconectata de lumea din jur, cu castile in urechi si alergam. Cred ca tocmai faptul ca paream o ciudata imi dadea o stare de bine. Zambeam singura, ma gandeam ca daca incepea din nou sa ploua nu as avea unde sa ma adapostesc, dar imi place ideea (ciudat).

In concluzie, am reusit sa fac ce-mi propusesem, chiar daca afara tocmai plouase. In plus, m-am simtit chiar bine asa, in lumea mea. A fost ciudat, dar as repeta totul.

vineri, 6 mai 2011

"Nu exista realitate, ci doar perceptie"

In incercarea mea de a citi cat mai multe carti de dezvoltare personala (am reprize cand citesc mai multe zile, am reprize cand le las deoparte din lipsa de timp sau altceva), mai gasesc pasaje care imi plac si care ma mai pun pe ganduri. Acum citesc "Strategii de viata", de Phillip McGraw, o carte foarte interesanta, cu exemple, exercitii de dezvoltare si alte maxime de retinut. Daca am reusi sa punem si in practica tot ce citim in cartile astea, ar fi perfect, dar iti trebuie o minte mult prea deschisa, optimism si vointa. Eu incerc sa fac primii pasi, sa citesc aceste carti si sa retin cate ceva:)

Azi in metrou am trecut la un alt capitol din cartea de mai sus, care se intitula "Nu exista realitate, ci doar perceptie". Desi nu erau noi termenii de acolo, mi-au reaprins niste beculete, i-am corelat cu viata cotidiana si am inceput sa "gandesc". Intr-adevar, nu exista niciodata o realitate identica pentru mai multe persoane. Desi spunem ca ne asemanam cu ceilalti, totusi suntem unici, avem o mentalitate proprie, ganduri unice si ca atare, o realitate unica. Vedem lucrurile in mod diferit de ceilalti, ceea ce credem noi ca e bine si frumos pentru noi poate pentru altcineva e rau. Perceptia fiecaruia este cea care raporteaza individul la o realitate data.

Daca toate lucrurile ar fi vazute si percepute in acelasi fel de catre toti, atunci ar fi totul prea frumos, n-ar mai exista conflicte, discutii in contradictoriu etc. Atunci cand ne deranjeaza ca cineva nu vede lucrurile in acelasi mod ca noi, ar trebui sa ne gandim ca nu putem avea pretentia ca cei de langa noi sa simta, sa creada si sa inteleaga acelasi lucru. De ce sa pretindem asta? Fiecare are propria realitate, fiecare atribuie alte semnificatii evenimentelor si fiecare se raporteaza diferit la ceea ce se intampla in jurul sau. Daca am gandi asa, cred ca ne-ar fi mai bine si am fi mai impacati.

Un alt citat: "Nu exista lucruri bune sau rele. Noi gandim ca sunt asa." William Shakespeare

miercuri, 4 mai 2011

De ce?

"Cum ii arati unei persoane cat de mult regreti ceva sau iti pare rau de ceva, daca scuzele nu rezolva nimic?"

Initial, m-am gandit ca intrebarea asta este retorica, ca nu are un raspuns. Apoi, m-am gandit la 2 variante:

1. Daca cineva face rau unei persoane, fie ca ii pare rau, fie ca ii pare bine, asta nu va schimba nimic...raul nu va disparea pur si simplu, nu se va micsora, nu se va intampla nimic. Se spune ca suntem fiinte rationale si gandim. In viata, suntem responsabili si constienti pentru ceea ce facem. Singuri facem alegerile, singuri ne indreptam spre ceva, chiar daca uneori dam vina pe cei din jur sau pe soarta pentru ce ni se intampla. Nu, noi avem capacitatea de a face ceva, bine sau rau. Ce-i drept, exista si greseli care devin experiente in viitor, dar important este sa intelegem ceva din ele si sa nu le repetam. Atunci cand facem rau cuiva si se intampla sa facem rau aproape in acelasi mod unei alte persoane, inseamna ca eram constienti de ce va urma. Daca stim ca vom face rau unei persoane intr-un final (si n-am vrea), de ce nu putem alege sa nu facem deloc acel rau?

Da, de multe ori spunem ca n-am vrut sa se intample asta si sa facem rau. Si atunci ce se intampla? Toata lumea stie sa-si ceara SCUZE. Dar de ce ne cerem scuze? cel care face rau are o stare diferita de cel caruia i s-a facut rau, iar atunci cum putem vorbi de intelegere, daca sunt 2 lucruri complet diferite?? Uneori, scuzele sunt bune atunci cand vrem sa indreptam lucrurile si stim ca pe viitor ne vom schimba. Dar atunci cand scuzele nu aduc nicio schimbare, de ce sa mai inteleaga persoana de langa noi ca ne pare rau? Pentru mine, nu prea are inteles asta.

Poate sunt prea radicala, dar daca cineva ne-a facut rau (fiind constient, desi nu vroia sa se intample asa- nu stiu cum vine asta), atunci de ce ar trebui ca noi sa intelegem ca nu a facut acel rau intentionat? Nu prea vad rostul.

2. De ce nu pot fi oamenii fericiti atunci cand fac rau? Adica ar trebui sa se simta bine, pentru ca au dovedit ca sunt mai tari decat ceilalti si ca i-au invins, intr-un fel sau altul. Nu stiu cat de plauzibila e varianta asta, dar toti oamenii stiu foarte bine sa-si ceara scuze si sa spuna "imi pare rau"( nu e greu deloc sa spunem asta). Uneori, se intampla ca acel rau sa distruga tot. Asa cum am spus anterior, noi facem propriile alegeri si noi hotaram daca facem sau nu ceva de care sa ne para rau mai tarziu. Ce-i drept, putem spune "macar am incercat", dar asta nu e o justificare.

P.S: Am citit recent un citat intr-o carte :"Viata nu e o repetitie ca la teatru". Daca ar fi asa, am sti mereu ce ni se intampla si n-am mai trai cu adevarat. De unde stim noi ce se va intampla maine, astfel incat sa spunem "am mai facut asta si mi se va intampla acelasi lucru". Nu, noi atragem ceea ce gandim. Nu trebuie sa fie mereu la fel.

Acum pun eu o intrebare retorica: "cum putem intelege ca cineva ne face rau neintentionat, din moment ce noi doar primim raul,dar nu-l dam inapoi acelei persoane?"

duminică, 1 mai 2011

1 Mai in lume Vs. 1 Mai in Romania

Grecia: de 1 Mai s-au anuntat numeroase proteste, in care oamenii vor sa-si ceara drepturile si sa protesteze impotriva masurilor de austeriatate impuse.
Germania: de 20 de ani, 1 Mai a devenit pentru germani prilejul in care protesteaza pasnic, dar isi reclama totodata si drepturile. Se pare insa ca aseara au existat si incidente neplacute la Hamburg, unde au fost incendiate vehicule si au existat politisti raniti.
Turcia: zeci de manifestanti s-au strans in piata publica, acolo unde au fost ucisi zeci de muncitori in urma cu 34 de ani.
Rusia: zeci de mii de oameni au defilat de 1 Mai, in semn de sustinere pentru actualii lideri de la Kremlin. La Moscova, partidele pro-Kremlin au scandat lozinci precum:"Medvedev!Putin!Hai Rusia". La Vladivostok , unde exista nemultumiri fata de actualul guvern, peste 50.000 de oameni au iesit in strada.
Romania: Mici, bere, gratare la iarba verde si plecatul la mare. Doar la Vaslui a avut loc un mic protest, legat de intrarea in vigoare a noului Cod al Muncii.
Sursa: Adevarul

Concluzia: In primul rand, nu sunt de acord cu manifestatiile de strada violente, de orice natura ar fi, pentru ca oricum nu se rezolva nimic in felul acesta. Mi se pare insa de laudat mentalitatea unor oameni din tari mai civilizate decat Romania ce-i drept, care de 1 Mai (Ziua Internationala a Muncii), considera ca e un prilej bun pentru a iesi in strada si a-si revendica drepturile sau pentru a protesta impotriva unor masuri ale guvernului. In ultima perioada au mai fost manifestatii in Romania, insa nici atunci nu ieseau atat de multi oameni in strada (poate doar fortati de sindicate). De 1 Mai, ce sa mai zic: in Romania, exista acelasi tipar in fiecare an: toata lumea iese la iarba verde, bea bere, se duce in parc sau la mare in Vama; in cluburile de fite e inca un prilej de a se mai face o petrecere tematica unde sa vina petrecaretii cu bani etc.
Cu siguranta, in Romania nu se vor gandi oamenii ca 1 Mai ar putea fi un prilej pentru o manifestatie de strada (pasnica), in care sa mai ridice guvernantilor cateva semne de intrebare. La cate masuri de austeritate s-au impus in ultima vreme, ar fi existat zeci de motive pentru care s-ar fi putut iesi in strada.

Romanul e mai pasnic insa: se plange ca nu are bani, ca guvernul nu e bun, ca totul e scump etc.; ii place sa comenteze mult, dar se complace in situatie si nu ridica un deget pentru a face ceva. Iar de 1 Mai, desi e criza, romanul nu se dezice de la a cheltui bani...inteleg ca e un prilej de relaxare, de odihna...dar de ce trebuie sa avem nevoie de un motiv,de o data fixa pentru a face ceva? Oricine se poate duce la padure si weekendul viitor, se poate plimba in parc oricand si poate sa dea fuga oricand la mare sau la munte. Nu prea imi place "efectul de turma" care e mereu prezent la noi (tot poporul face la fel, in acelasi moment). Pana vom avea si noi mentalitatea celor din Occident, vor mai curge multi, multi litri de bere de 1 Mai, vor mai exista gratare in spatele blocului si se vor auzi in continuare manele, iar romanii vor fi fericiti in aceasta zi, orice s-ar intampla in jurul lor.

P.S.: Ce-i drept, si eu am fost sa ma plimb prin parc azi, dar nu pentru ca era 1 Mai si trebuia sa fac ceva, ci pentru ca era duminica, era frumos afara si vroiam sa ma relaxez. Nu aveam nevoie sa fie 1 Mai ca sa ies in parc:)




A Royal Wedding II

A avut loc si faimoasa nunta regala, pe care a asteptat-o intreaga lume. Desi ma indoiam putin de vizibilitatea pe care o va avea, se pare ca din primele statistici, in jur de 2 miliarde de oameni de pe intreaga planeta au urmarit evenimentul.
Intr-adevar, a fost o nunta regala pusa la punct in cele mai mici detalii, au existat mii de britanici si turisti pe strazile Londrei care i-au urmarit pe membrii casei regale. Pe langa o nunta, evenimentul a mai fost si un prilej de defilare a rochiilor si palariilor care mai de care sofisticate purtate de doamne. Inca o data, femeile britanice si nu numai nu s-au dezis de celebrele palarii si tinute elegante cu care ne-am obisnuit in Regatul Unit. Mireasa insasi a fost simpla si naturala, dar a avut prestanta unei viitoare printese; asa cum s-a spus in presa, "a intrat in biserica ca o fata oarecare si a iesit o printesa". Pozele oficiale de mai jos, date publicitatii de oficialii Casei Regale, mi se par cu adevarat impresionante si "spun" mai multe despre eleganta si distinctia monarhiei britanice.





joi, 28 aprilie 2011

A Royal Wedding I

Maine, pe 29 aprilie, va avea loc o nunta de rang regal la Londra, intre William si Kate.
De ceva timp, sunt pasionata de tot ce inseamna cultura britanica, monarhie etc. (asta si pentru ca mi-am facut licenta pe acest subiect)
In ultimul timp, s-a facut foarte mult tam-tam pe tema acestei nunti. Presa a mediatizat foarte mult evenimentul si l-a adus in vizorul lumii intregi, s-a mai facut si o parte de branding si "resuscitare" a monarhiei care cazuse in dizgratiile britanicilor. Nu prea ma intereseaza partile acestea, cel mai mult ma atrage faptul ca e vorba de o nunta regala in cadrul monarhiei britanice, care ramane pana la urma un model veritabil de monarhie, daca ne gandim la inceputuri.

Mi-ar fi placut sa fiu in Londra la acest eveniment, sa vad agitatia, parada ofiterilor de la Buckingham, sa observ toate detaliile organizatorice foarte riguros puse la punct de monarhie. Dincolo de mediatizarea excesiva si caderea in derizoriu a comerciantilor care nu stiau ce obiecte sa mai inventeze, ramane totusi o nunta a unui print,care va deveni intr-o zi rege, iar totul ar trebui sa aiba o alta insemnatate, nu sa devina o afacere pentru unii.

Citeam intr-un articol ca peste 50% dintre britanici vor sa evite cat pot de mult aceasta nunta, afirmand ca nici macar nu-i dau importanta prea mare. Ce-i drept, monarhia britanica si-a pierdut foarte mult din prestigiul de altadata, celelalte 3 tari componente, Scotia, Irlanda de Nord si Tara Galilor vor sa-si dobandeasca independenta, iar Anglia ramane undeva la mijloc, nici chiar englezii nu se mai simt atasati de monarhie.
Se faceau previziuni ca maine vor urmari ceremonia cateva miliarde de telespectatori. Cred ca s-a exagerat prea mult cu aceste cifre. La nunta printului Charles cu Diana, s-au inregistrat peste 700 de milioane de telespectatori, fiind cel mai vizionat eveniment regal al monarhiei britanice de pana atunci. Cu siguranta, nunta de maine nu va avea acelasi impact ca nunta printesei Diana de acum 30 de ani. Erau alte vremuri, britanicii inca aveau un sentiment puternic de afiliere la monarhie, iar populatia de pe glob a urmarit la televizor evenimentul. Acum, s-a facut prea multa mediatizare, incat cred ca majoritatea s-a plictisit deja de acest subiect, cu atatea titluri diverse aruncate prin ziare.

Maine vom vedea insa ce se va intampla. Stiu sigur ca ceremonia va fi una frumoasa, organizata in cele mai mici detalii, astfel incat monarhia britanica sa fie din nou la inaltime. Ramane de vazut insa cati britanici vor fi prezenti pe strazi (sau mai multi turisti), ce impact va avea aceasta nunta si care vor fi estimarile privind telespectatorii de pe glob.

miercuri, 30 martie 2011

"Orașul magic"-Praga

La începutul anului, unul din obiectivele pe care vroiam să le ating în 2011 era să vizitez cel puțin o țară/oraș din Europa. În urmă cu o săptămână mă întorceam de la Praga, unde am petrecut 4 zile de poveste alaturi de aceleași partenere de drum lung: Adriana, Carmen, Roxana, și de nou-venitele Raluca si Elena, ambele Duță (fără nicio legătură însă)
În prima zi petrecută în Praga, frigul pe care îl simțeam mult prea puternic mă împiedica să mă bucur așa cum aș fi vrut, să realizez că am reușit să mai bifez un oraș pe hartă. Odată ce am urcat în unul din multele turnuri care există în Praga (acest turn delimita în trecut orașul vechi de orașul nou) și am văzut de sus toată panorama orașului, am rămas fără cuvinte și m-am îndrăgostit pe loc de acest oraș care mai era numit și "Orașul de aur", "Orașul magic" sau "Parisul Estului."
Deja obișnuite din excursia trecută, plecam dimineața și mergeam toată ziua în căutarea unor locuri necunoscute, pe care le căutam pe hartă, încercând să descifrăm limba cehă. Am vizitat multe locuri frumoase, ne-am plimbat pe străduțe înguste,dar pline de turiști și de clădiri care îți atrăgeau privirea. Toate clădirile din Praga sunt așezate într-o ordine anume, niciuna nu este mai prejos decât cealaltă.
Am făcut sute de poze, ne-am amuzat alături de Raluca, care reușește mereu să ne anime și să ne schimbe starea de oboseală sau plictiseală într-o stare nebună, cu multe râsete și chicoteli. Da, și le-am zăpacit pe fete cu "dar hai să facem și aici toate o poză", pentru că nu vroiam să am poze doar cu mine sau doar cu clădiri și peisaje, ci cu ele...și reușeam să mai facem și poze de grup, dacă nu toate 6, măcar 3,4 sau 5:)
Am vizitat turnul din vechea primărie cu al lui Ceas Astronomic, cartiereul evreiesc cu sinagogi, muzee care îți povesteau despre tradițiile și istoria evreilor, multe catedrale și alte muzee. Am fost la Castel, unde din păcate nu am avut ghid (ni s-a spus că în ziua aceea nu este ghid), dar am încercat să rămânem cu ceva informații pe care le citeam în muzeele și expozițiile din interiorul lui. Din păcate, faimoasele grădini pe care toată lumea ne-a recomandat să le vedem se deschideau în aprilie, iar străduța de aur era în reconstrucție de câteva luni.
Praga a fost încă o escapadă frumoasă, un loc care imi va fi familiar de acum, cu podul Carol pe unde ne-am plimbat aproape în fiecare zi, un loc pe care îmi doresc să-l revăd cândva.

miercuri, 9 martie 2011

sâmbătă, 5 februarie 2011

Visăm cu ochii deschiși

Atunci când visăm cu ochii închiși, noaptea, a doua zi știm că totul a fost un vis, că ne-am trezit la realitate. Încercăm să găsim o logică, un motiv pentru care am visat o persoană, o situație ciudată sau orice ține de incredibil. Nu găsim însă nicio motivație, nu înțelegem de ce visăm atât de ciudat și de ce ne vedem în situații care în viața reală ar fi imposibile. Totul s-a întâmplat însă în vis și ne gândim că poate o mică parte are legătură cu realitatea, că ne-a rămas în subconștient un gând ascuns din timpul zilei, care noaptea se dezvoltă.
Alungăm repede visul, de cele mai multe ori nici măcar nu reușim să ne amintim ce am visat, știm doar că am visat ceva frumos sau urât și ne amintim niște frânturi din el. Ne reluăm acivitățile zilnice, visele de peste noapte cel mai probabil sunt complet uitate în timpul zilei și nu ne consumăm energia cu ele.

Dar atunci când visăm cu ochii deschiși? Nu dormim, suntem conștienți, dar totuși visăm...cu ochii deschiși. Iar în aceste vise, luăm bucăți din realitatea noastră, le proiectăm în viitor, și visăm frumos...Normal, atunci când visăm cu ochii deschiși, visăm la ceva frumos, la ceva ce ne-am dori să se întâmple. Totuși, de multe ori totul rămâne la stadiul unui vis, o fantezie care e destul de îndepărtată de realitate. Ne ambiționăm să credem însă în visul nostru, îl hrănim cu speranțe și iluzii...
Uneori, aceste vise se împlinesc. Alteori, e zadarnic să credem că se poate împlini ceva, cât timp visul nostru depinde mai mult de forțe exterioare, decât de noi înșine. Cum să ni se împlinească un vis, dacă forțele acelea sunt mereu în sens invers, nu ne dau nicio mână de ajutor, iar noi nu putem face nimic și nici nu știm când trebuie să renunțăm?

Visăm prea mult, stăm prea mult cu ochii deschiși și ne facem prea multe scenarii. Visele sunt mai potrivite pentru noapte, când ești inconștient, iar visul nu depinde de tine. Atunci când suntem conștienți însă, ar trebui să învățăm să visăm mai aproape de realitatea noastră, să ne apropiem de lumea reală, nu să intrăm definitiv într-o lume imaginară.
Visăm prea mult cu ochii deschiși. Sunt visele noastre însă, ne ajută să fim fericiți, ne dau optimism și ne insuflă o stare de bine.

Iar eu visez mereu cu ochii deschiși...

Încă ceva: visele vor fi mereu ale noastre, nimeni nu ne poate fura visele și nu ne poate opri să visăm.

duminică, 23 ianuarie 2011

Cea mai bună comparație e cea cu tine

După o jumătate de oră de "filosofat" la telefon cu frate-meu, mi-a spus un lucru pe care toți ar trebui să-l avem în minte mai des: "cea mai bună comparație e cea dintre tine și tine". M-a dat drept exemplu pe mine: cum eram acum 6 luni, când eram stresată că trebuia să dau licența și credeam că n-o să se termine, și cum sunt acum, dacă am evoluat? Cu siguranță, am evoluat: am trecut cu bine peste ceva care mi se părea complicat, am făcut diverse lucruri, acum învăț mereu câte ceva nou etc. Și din perspectiva asta, cu siguranță am evoluat, nu mai sunt cum eram în urmă cu 6-7 luni.

Printre altele, frate-meu mai e și un model de copiat, care își pune toată ambiția atunci când își propune. Deși are un program foarte aglomerat acum, vrea să se ducă la bazinul de înot în fiecare săptămână, vrea să se ducă și la sală de sport (că e foarte bine să faci sport), vrea să citească și să învețe în fiecare zi și cu siguranță peste o săptămână va vrea să facă și alte lucruri....pentru că, așa cum spune el: "ori dacă stăm, ori dacă facem ceva, timpul e același; și e mai bine să avem voință să facem ceva util și care ne place, în loc să ne plângem că nu avem timp."

În ultimul timp, mă gândeam că dacă aș fi fost singură la părinți, aș fi fost cu mult mai "săracă." Deși atunci când eram mici ne înțelegeam ca șoarecele și pisica, eu îl pâram la mami, el îmi dădea un "algocalmin" ca să ma liniștească (știm noi cum era:)), în ultimii ani frate-meu s-a schimbat extrem de mult. Din liceu a știut ce vrea să facă mai departe, să dea la medicină când nimeni nu-l încuraja, a intrat și a terminat foarte bine, iar pentru viitor are rezervate deja planuri. A, și el a știut mereu să fie extrem de optimist, față de mine, care uneori excelam în pesimism. Acum reușește mai mult să-mi dea și mie din optimismul lui, pentru că are răbdare să-mi și explice de ce ar trebui să fiu optimistă:)

Concluzia: ar trebui să ne comparăm mereu doar cu noi: "eu în urmă cu 6 luni" și "eu acum", iar dacă noi știm că am evoluat, atunci asta e tot ce contează.

miercuri, 12 ianuarie 2011

How do we ever even start to begin?

La fel ca mulți alții, am tendința să amân lucrurile, să spun că le voi face mâine, dar de fapt le fac peste 2 zile. Asta se aplică, bineînțeles, în cazul lucrurilor care nu reprezintă o urgență. Oricum ar fi, urăsc să las lucrurile nefinalizate, să le amân pentru mâine, pentru poimâine etc.

De exemplu, astă-seară am reușit să ma înscriu la un training care va fi în aprilie. Trebuia să completez un formular, care lua ceva timp (dar nu o veșnicie). Primisem mailul cu această oportunitate încă din decembrie, i-am pus flag și am tot amânat să fac acest lucru. Bineînțeles, a contat foarte mult că deadline-ul era pe 26 ianuarie, iar în subconștient spuneam mereu că mai am timp. Dar de ce trebuie să amânăm mereu lucrurile? De ce trebuie să punem un lucru deoparte, să ne apucăm de altceva si apoi să realizăm că n-am făcut nimic bine? Eu sunt nemulțumită când tot amân, rămân cu o urmă de insatisfacție la final....și totuși fac asta cu grație, ba chiar de mai multe ori. Și tot nu mă învăț minte. Rareori încerc să mă pun la punct și să-mi spun că nu-mi mai permit să amân lucrurile și că trebuie să le fac la timpul lor. Starea asta trece uneori la fel de repede cum a venit.

Pentru anul acesta, am câteva obiective de atins. Nu pot spune că am început să fac tot ce mi-am propus, bineînțeles că au intervenit eternele scuze și pretexte: "nu acum, că începe sesiunea și am altele de făcut, voi începe să fac asta de luna viitoare etc". Fac totuși progrese, dar trebuie neapărat să fac ce mi-am propus. Doar nu degeaba le-am scris pe un carnețel. Printre multe alte articole pe dezvoltare personală, următorul e foarte potrivit pentru ce vreau eu să fac: www.cheiasuccesului.ro

Trebuie să mă responsabilizez mai mult, să nu mai las lucrurile neterminate sau să le amân la nesfârșit. E atât de bine când faci lucrurile la momentul lor, și asta nu presupune un efort foarte mare, ci doar puțină voință. Din contră, dacă le tot amâni, va fi mai rău. Și știu că voi face ce mi-am propus, voi face acest exercițiu și voi intra în ritm. Trebuie un timp de acomodare, trebuie să am continuitate în ceea ce fac și nu trebuie să renunț în favoarea a altceva. Sună optimist, dar încă nu am început :)