Un simplu post...

N-am mai scris de ceva vreme pe blog şi ma gândeam azi despre ce aş putea să scriu. În final, nu am găsit niciun subiect interesant...voi scrie aşadar despre ce-mi trece prin minte.

Dimineata am citit presa şi o ştire mi-a atras atenţia: în Moscova au fost azi 2 atentate la metrou.Imediat mi s-a activat în cap un beculeţ...eu circul zilnic cu metroul în Bucureşti, mii de oameni circulă la fel ca mine; dacă s-ar întâmpla ceva de genul şi la noi? M-am liniştit însă gândindu-mă că România nu are aşa mulţi duşmani...de fapt, vreau să spun că în ţară nu există grupuri extremiste, de persoane revoltate care să facă un asemenea gest. În Moscova, se pare că atentatele au fost sinucigaşe, produse de 2 femei kamikaze. Cum poate cineva să se gândească să-şi pună pe corp 2 kg de explozibil, să omoare zeci de persoane într-un loc aglomerat, fiind în acelaşi timp dispus să moară el însuşi? Deja e un scenariu prea complex, copiat şi reiterat în numeroase locuri şi perioade: explozia are loc la metrou, unde circulă mii de persoane zilnic, întreaga scenă se va desfăşura dimineaţa, la o oră de vârf, iar ulterior atentatul va fi revendicat de o grupare. Pentru cei care pun în practică asemenea scenarii, probabil modul acesta de acţiune reprezintă "cea mai eficientă soluţie" de a atrage atenţia autorităţilor, altor ţări...lumii întregi.
Probabil pentru România contează faptul că este o ţară mai mică,nesemnificativă uneori...altfel cred ca am fi avut de-a face cu asemenea probleme. România s-a implicat în războiul anti-terorism început de SUA; la fel şi Marea Britanie....în Londra au avut loc însă atentate la metrou, revendicate de terorişti (în 2004 cred).
În concluzie, când citeşti o astfel de ştire, e imposibil să nu te simţi mişcat, revoltat de ce se întâmplă sau chiar să te întrebi dacă un incident asemănător se poate întâmpla şi în ţara ta. Eu tot sper că aceste atentate vor înceta la un moment dat în lume....poate cei care le iniţiază se vor sătura să atragă în modul acesta atenţia;

Planurile de azi, planurile de mâine

Zilele trecute, când am constatat că planurile mele nu s-au concretizat aproape deloc, mi-am dat seama că fac prea multe planuri pentru ziua de mâine. Oamenii, în general, îşi fac planuri pentru un lucru banal de mâine sau pentru un moment important din viitor. Oricum ar fi, planurile rămân aproape mereu subiective... adică depinde de noi, de motivaţia şi dorinţa noastră de a realiza ceea ce ne-am propus, sau măcar o parte.

De ce îşi fac oamenii atâtea planuri de viitor? Ce scop au, dacă în final constatăm că nu le-am respectat nici pe jumătate? reuşesc doar să ne provoace nemulţumire de sine, insatisfacţie şi regret. Regreţi că ai pierdut ziua de ieri şi n-ai făcut ce ţi-ai dorit, dar continui să-ţi faci planuri....poate,poate mâine vei face şi ce ţi-ai propus ieri. Dar pentru mâine deja aveai alte planuri, alte lucruri bifate pe listă; şi atunci, cum mai reuşim să facem tot ce ne propunem, dacă ziua de ieri rămâne în trecut, iar ziua de mâine are tot 24 de ore şi nu se măreşte pentru noi?

Eu îmi fac planuri mereu: VREAU ca mâine să merg la facultate, dar când ajung acasă, TREBUIE să citesc ceva, poate pentru licenţă. De fiecare dată, intervine altceva. Fac alte lucruri (care îmi plac sau nu), pierd timpul...Dar deseori găsesc motive satisfăcătoare pentru "incapacitatea" mea de a-mi respecta planurile. Uneori funcţioneză, alteori nu. Diferenţa dintre VREAU şi TREBUIE e prea mare...

De fapt, stă în firea indivizilor să găsească pretexte. Noi mereu avem argumente, mereu ne "consolăm" cu ceva (poate am făcut un lucru neaşteptat azi,iar mâine nu mai întâlnim ocazia). Dar niciodată nu ne învăţăm minte, continuăm să facem aceleaşi planuri pe care mâine le vom încălca. Nu prea ţinem cont însă de faptul că timpul trece: pentru trecut nu ne mai facem griji, prezentul îl trăim acum, iar viitorul se îngreunează de povara tuturor planurilor noastre.

Ar trebui să nu ne mai facem planuri mărunte, ar trebui să învăţăm din experienţa "planurilor de azi", care mâine vor fi eşuate. Ar trebui poate să ne facem câteva planuri mari, asupra cărora să ne focusăm energia pentru a le realiza. În rest, este inutil totul: azi nu îmi voi respecta planul, voi face ce VREAU...

Zi de martie

Ieri a fost 1 martie....o zi frumoasă, un început nehotărât de primăvara. O zi pe care mi-am petrecut-o la facultate, printre mărţisoare, ghiocei, zâmbete şi veselie. A fost o atmosferă frumoasâ, toţi eram parcă animaţi de o forţă exterioară nouă, care ne înveselea, ne făcea să zâmbim şi să glumim mai mult decât de obicei...

Totuşi, era ceva care nu mi-a plăcut în această zi: toată lumea care mişuna în faţa mărţişorelor şi a florilor părea prea robotizată. Toţi ştiau că este 1 martie şi atunci trebuiau să cumpere marţişoare şi flori, de parcă ar fi fost o obligaţie. Am observat îndeosebi mulţi băieţi, bărbaţi care cumpărau, care aveau o floare în mână aşteptând să se întâlnească cu prietena, iubita, mama etc. Frumos din partea lor, dar...

Pe stradă, în metrou.....prea multă aglomeraţie. Prea multă agitaţie care azi s-a stins, prea multă zarvă care nu are nicio finalitate. Ar fi frumos în schimb dacă am vedea atâtea zeci de persoane cu flori şi într-o zi obişuită, când afară plouă sau este soare, când eşti vesel sau trist.

Este frumos să primeşti o floare fără un motiv anume şi fără o zi specială...pur şi simplu să primeşti.