Rebecca

Îmi plac casele unde există o bibliotecă (în adevăratul sens al cuvântului), dispusă pe 2-3 rafturi mari, înţesate de cărţi. Şi eu m-am bucurat de o astfel de bibliotecă acasă, ai mei au adunat de-a lungul timpului tot felul de cărţi, cumpărate sau primite (şi cu dedicaţie pe ele, aşa cum se obişnuia), cărţi peste care trecuseră anii şi  care aveau deja paginile gălbui. În clasa a 10-a, i-am cerut mamei să-mi recomande o carte şi mi-a pus în braţe romanul „Rebecca”, de Daphne de Maurier. Iniţial, am fost sceptică, am crezut că este o altă carte în stilui Sandrei Brown. Nu era însă cazul, am început că citesc cartea şi nu m-am putut dezlipi de ea până n-am terminat-o. Mi-a plăcut extrem de mult, avea un fir narativ şi implicaţii psihologice care nu te lăsau să te opreşti din citit şi să revii peste câteva ore sau a doua zi. Ulterior, am aflat că există o continuare a romanul; încântată de această descoperire, am început să citesc “Lady de Winter”, de Susan Hill. Nu m-a impresionat însă prea mult, nu mi-a marcat cu nimic experienţa de cititor, aşa cum reuşise “Rebecca”. Era o continuare fadă, previzibilă, fără implicaţii care să creeze dependenţă pentru citirea romanului. Am continuat însă să citesc cartea până la capăt, mai mult pentru că mă aflam încă în frenezia creată de Rebecca.

În urmă cu 2 ani, am descoperit spectacolul Rebecca, jucat la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti. Am vrut cu tot dinadinsul să merg la spectacol, chiar cu riscul de a merge singură, după ce am aflat că mai multe prietene îşi făcuseră deja alte planuri pentru seara respectivă. Ce-i drept, cred că le anunţasem înainte cu o zi sau două şi era normal să nu fie toate disponibile; din fericire, am mers cu Roxana. Spectacolul a fost mai mult decât minunat, în cele aproape 3 ore am trăit la maxim, din nou, povestea Rebeccăi, de data aceasta sub o altă formă, într-un spectacol/musical cu o interpretare impecabilă a protagoniştilor. Deşi personaj negativ, pentru care publicul nu are întotdeauna o simpatie mare, Adina Sima a interpretat cu succes pe doamna Danvers. Nici ceilalţi protagonişti nu erau mai prejos, era imposibil să nu ţi se facă pielea de găină atunci când aceştia interpretau şi îşi înalţău tonul pe alte culmi, spre încântarea spectatorilor.  

Spectacolul a fost încheiat cu multe reprize de aplauze frenetice, timp în care actorii părăseau scena şi reveneau, chemaţi de aplauzele care nu se mai terminau. Mi se pare incredibil acest sentiment, când toţi cei prezenţi aplaudă actorii pentru prestaţia lor. Dacă pentru mine este atât de frumos acest moment, nu-mi pot imagina cum este pentru actori. 

Aş mai revedea spectacolul Rebecca de încă 5 ori şi tot nu m-aş plictisi.

Cărţile vor râmâne întotdeauna vii

                             

Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc şi nu am început să citesc atât cât mi-aş dori acum, atunci când trebuia. Îmi amintesc când eram foarte mică ( nu mai reţin dacă în clasa I sau înainte) şi stăteam pe scaunul cu spătar înalt din bucătăria de la ţară, citind cu voce tare o cărticică, „Soacra cu trei nurori”. Îmi amintesc că nu eram prea încântată să citesc, dar citeam pentru că trebuia, pentru că mami mă "determina" să citesc şi mă asculta în timp ce făcea mâncare.

Au trecut anii, am crescut, nu-mi mai amintesc cât de mult am citit în şcoala primară sau chiar în generală (cel mai probabil, citeam lecturile obligatorii pentru şcoală, nu prea aveam iniţiativă să citesc suplimentar, pentru mine). Am început cu adevărat să citesc mult abia din clasa a 9-a (cam târziu), când am primit la ora de română lista de cărţi suplimentare de citit. Am început cu una, mi-a plăcut, şi nu m-am mai oprit până n-am terminat lista. Deja devenise o plăcere mare să citesc, începusem să caut cărţi prin biblioteca de-acasă sau să împrumut de la biblioteca şcolii. Interesul meu pentru cărţi fusese declanşat.

În liceu, am devorat cărţi, romane cu câte 2-3 volume groase şi întotdeauna îmi părea rău când terminam o “poveste”, o altă realitate în care fusesem afundată timp de câteva zile. Anna Karenina, Crimă şi pedeapsă, Muntele Vrăjit, Cel mai iubit dintre pământeni, Ion, Marele Singuratic, Delirul şi altele. Majoritatea cărţilor le împrumutam de la Biblioteca Judeţeană, unde mergeam destul de des în vacanţele de vară pentru a returna un volum şi a lua altul. Îmi amintesc mai ales de Mizerabilii, roman pe care l-am citit cu sufletul la gură şi care m-a ţinut captivă chiar si după finalul scris de autor, final pe care însă eu l-am “ratat” oarecum şi căruia nu i-am acordat atenţia cuvenită. După ce-am terminat al II-lea volum din Mizerabilii, m-am grăbit să merg la bibliotecă, să-l returnez şi să-l împrumut pe următorul, ferm convinsă că mai exista un volum. Acolo am avut însă marea surpriză să aflu că, de fapt, editura de la care citisem eu romanul avea 2 volume; într-adevăr, alte edituri aveau romanul disponibil în 3 volume. Pe moment, am simţit o dezamăgire mare, faţă de mine, că nu am ştiut că acela e sfârşitul, dar mai ales faţă de autor...consideram că romanul merita un alt final, totul rămăsese suspendat, iar eu aşteptam şi voiam să mai citesc încă un roman. Atunci, aş fi vrut să iau înapoi volumul pe care tocmai îl returnam, să mai citesc încă o dată sfârşitul, de data aceasta ştiind că nu mai există nicio continuare. Nu am făcut asta, însă am plecat şi am rememorat finalul pe care îl citisem, încercând să mă conving că acela era finalul poveştii.

În clasa a 10-a, când franceza devenise un hobby pentru mine, manifestat şi prin nopţile în care învăţam pentru a participa la olimpiade, am început să citesc cărţi în franceză. Venind la Bucureşti în primăvară, am cumpărat câteva cărţi bune în franceză de la anticariatul de la Universitate. Dădusem câţiva lei pe fiecare, eram încântată că am cărţi în franceză, pe care dădusem foarte puţin şi care sunt ale mele. Seara, citeam cărţi în franceză şi stăteam cu dicţionarul şi caietul lângă mine, să caut şi să notez cuvintele necunoscute. În felul acesta, m-am bucurat de lecturi frumoase în franceză şi mi-am îmbogăţit vocabularul, notând şi învăţând cuvintele noi.

 Revenind la cărţi, în general, uneori, am regretul că nu am citit mai mult, mult mai mult, atunci când încă nu descoperisem că-mi place să citesc. Dacă aş fi descoperit mai devreme cărţile pe care le-am citit mai târziu într-o clipită, ar fi fost altceva. Timpul nu mai poate fi schimbat. Sunt însă fericită că fac parte dintr-o generaţie în care laptopul, smartphone-urile sau alte device-uri, care ocupă azi integral timpul liber al adolescenţilor, nu erau un must-have. Sunt fericită că am citit Anna Karenina, Crimă şi Pedeapsă, Cel mai iubit dintre pământeni (care mi-a plăcut extrem de mult, mai ales fraza “Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?”) şi multe alte cărţi, cărţi pe care le-aş citit încă o dată, şi încă o dată. Mă întreb câţi din adolescenţii de azi mai citesc asemenea romane….cel mai probabil, mulţi dintre ei nici au au auzit de ele, darămite să le mai şi citească. Mă uit cu groază la puştoaicele pe care le întâlnesc pe stradă, în tramvai sau metrou: zgomotoase, vulgare, indiferente şi ignorante pentru tot ce ţine de frumos, bun-simţ şi educaţie, al căror unic scop este să epateze şi să fie “cool”, căzând cu graţie în derizoriu şi prostie.

Îmi pare rău că, de-acum înainte, mii de cărţi vor rămâne neatinse în biblioteci, se va pune praful pe ele, fară ca cineva să le citească şi să traiască acea experienţă unică pe care fiecare carte o dă cititorului său. Într-adevăr, cărţile fizice vor rămâne “învechite” şi datorită sau, mai degrabă, din cauza ebook-urilor şi a eBook-readerului, care au înlocuit cititul tradiţional. Pentru mine, cărţile fizice vor râmâne în continuare preferate, citesc cât pot de mult din cărţi fizice, pe care îmi face plăcere să le ţin în mână; să dau pagină după pagină şi să pun un semn de carte pentru a şti de unde să reiau lectura. 

Situații

Te întâlnești deseori cu….

Situații în care ești foarte optimist și crezi că poți face orice, doar ai nevoie de consecvență și ambiție

Situații când îți este greu să te ții de un lucru și găsești motive pentru care “azi nu mai pot să fac lucrul acela, pentru că…” Motive care mai târziu ți se par doar scuze nefondate.

Situații când întâlnești o persoană care se crede prea importantă pentru a fi la nivelul tau și te întrebi cum unii oameni pot fi așa de aroganți și de ce trebuie să se contrazică cu toți pentru a părea superiori. Oare nu-și dau seama cum sunt sau chiar fac asta cu discernamânt? Dar e normal, nu toți oamenii sunt la fel.

Situații când ieși dimineața afară, ești încă somnoros, dar te întâlnești cu o mulțime de copii cu bunci sau părinți care se duc la grădiniță. Îi vezi cât de vioi și zâmbitori sunt şi  începi şi tu să zâmbești când te uiți la ei. Pentru că stai lângă o grădiniță.

Situații când îți pierzi speranța că totul va fi bine, după ce credeai că, în sfârșit, ai trecut de un obstacol.

Situații când realizezi că nimic nu se obține fără un efort, mai mare sau mai mic, și că trebuie mereu să fii “prezent” acolo unde trebuie.

Situații când vrei să vorbești cu fratele, dar nu este așa simplu pentru că nu este în țară. El are minute nelimitate pe fix, iar tu nu ai fix. Și îi întrebi pe apropiați ce au mai vorbit cu el, pentru că ei au fix și pot vorbi mult mai des. Noroc că există însă Facebook pentru ceilalți.

Situații când aștepți prea mult un eveniment important, iar când acesta a sosit, nici nu mai realizezi că s-a întâmplat.

Situații când îți faci planuri și visezi zile în șir să realizezi un lucru, dar apoi apare ceva neprevăzut și cu greu te mai poți ține de plan. E bine însă că tu ai visat la fiecare detaliu și ai vizualizat în minte cum s-ar derula totul...chiar dacă rămâi doar cu atât.

Situații în care ești stresat și decizi să nu le mai spui nimic celor dragi și atunci constați că și ei sunt stresați din motive care ție se par banale, dar care pentru ei sunt importante. Și atunci îți dai seama că stresul este subiectiv și  că fiecare “are stresul lui”. Cum ar fi stresul mamei că nu a ieșit bine culoarea la casa de la țară, ca s-a făcut roz când s-a uscat, deși pe calculator la magazin era crem.  

Situații când vorbești la telefon cu un prieten/ă drag/ă și te bucuri că afli despre el/ea, pentru că nu ați reușit să vă vedeți de ceva vreme.

Situații când te prinde ploaia și te udă din cap până-n picioare și nu mai  ești supărat din cauza asta. Pentru că, de ceva timp, îți place când plouă.

Situații când intri la metrou, iar pe scara rulantă tocmai urcă o tipă cu țigara în gură și te întrebi de ce nu mai are răbdare până afară ca să poată fuma. Atât de dependenți sunt unii oameni?

Situații când întâlnești oameni noi, te bucuri că-i cunoști și că poți învăța ceva nou de la ei, orice ar însemna asta.

Situații când realizezi că mâine începe weekend-ul și vrei să citești mai mult, să te plimbi..să faci atât de multe. Iar duminică seara îți dai seama că abia dacă ai făcut jumătate din tot ce ți-ai propus, pentru că timpul a trecut prea repede.

Am reusit: am fost la concertul Bon Jovi

Desi a trecut aproape o saptamana, inca imi amintesc de concertul Bon Jovi din Piata Constitutiei, de pe 10 iulie.

Mi-am dorit foarte mult sa ajung la acest concert, pana in ultima zi am sperat si am reusit...datorita Adrianei, voluntar in timpul liber (in Brigada de voluntari), care mi-a oferit invitatia pe care o primise drept recompensa.

Pe scurt, a fost un concert foarte frumos, 3 ore de melodii celebre si buna-dispozitie in public. Am fost atat de fericita ca am ajuns la concert....desi a intarziat trenul, taxiul de la gara se bloca in intersectiile aglomerate din jurul Parlamentului, iar fetele nu mai raspundeau la telefon sa-mi dea invitatia, pentru ca incepuse concertul si era mare agitatie la inceput.

Am ascultat live Always, Runaway, Living on a prayer, You give love a bad name si altele. Adriana a fost "spiridusul"meu norocos si ii sunt recunoascatoare:)

http://www.youtube.com/watch?v=FBAaKE2pKdU

Filme care sunt "altceva"

In general, nu sunt mare consumatoare de filme. Pana acum ceva timp, cand venea vorba de vizionat filme, trebuiau sa fie un anumit gen: imi placeau filmele care aveau o poveste de dragoste, comediile sau filmele mai dramatice (si bineinteles ca cele dramatice contin tot o poveste de dragoste, in cele mai multe cazuri).

Cat despre filmele de actiune, SF sau thriller, nici nu incapea vorba: plecam de la premiza ca nu-mi plac genurile astea si punct, nici macar nu incercam sa vad daca imi plac sau despre ce e vorba.

"Gladiatorul" e filmul preferat al lui frate-meu. Dupa ce a aparut filmul, cred ca s-a rugat de mine de zeci de ori sa urmaresc filmul. Eu ii spuneam ca nu-mi place, ca are si scene de bataie, violenta, n-ar avea cum sa-mi placa. In final, dupa cativa ani, cand s-a difuzat filmul la TV, l-am urmarit cu frate-meu. Si mi-a placut, chiar mult. Era un inceput.

Un alt film care imi place acum, dar pe care am refuzat mult timp sa-l vad, este "Armagedon". Nici acesta nu intra in categoriile care corespundeau preferintelor mele, era alt gen, dar acum imi place foarte mult.

Aceste 2 filme cred ca au fost cele care mi-au schimbat incet preferintele in ceea ce priveste genul de filme la care m-as uita. Oricum, la mine functioneaza principiul "filmele bune le vizionez dupa mult timp de la lansare"...important e insa ca ajung sa vad acele filme.

Ultimele filme pe care le-am vazut si care mi-au placut mult, in egala masura, au fost: "The Jacket", "Equilibrium", "Memento" si "Watchmen". Ca si celelalte, am vizionat aceste filme dupa ce am primit recomandari pentru ele.Toate aceste filme sunt altceva, se bazeaza pe fictiune, dar in fapt pornesc de la ceva real, de la o realitate de care noi nu ne dam poate seama. In urma cu ceva timp, daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa urmaresc astfel de filme, n-as fi crezut. Acum, sunt mult mai deschisa si curioasa sa urmaresc alte tipuri de filme. Ce-i drept, filmele de groaza nu cred ca vor ajunge sa-mi placa, ar trebui sa ma schimb prea mult:)

Vorbeam aseara cu Adriana si schimbam impresii despre ultimele filme vizionate (asta in ultimele cateva zile, cand mai aveam pauza intre examene). Cand i-am spus de "Watchmen", pe care l-am vazut acum 2 zile, a fost surprinsa si reactia ei a fost: "dar ala nu e cam SF? de cand te uiti tu la filme din astea". De ceva timp:) Da, se pare ca si ceilalti imi stiau preferintele si sunt surprinsi de filmele la care ma uit acum:)) Watchmen mi-a placut mult, am avut rabdare sa-l urmaresc, m-a facut sa-mi pun niste intrebari, am retinut diverse fraze etc. Una din replicile Dr. Manhattan, care mi-a ramas intiparita e: "Omenirea, prin natura ei salbatica, va duce la autodistrugerea ei" (sau ceva asemanator)

Am terminat azi de vizionat si "What the bleep do we know", mai mult documentar, un film foarte interesant, la care am fost foarte atenta. Un film despre fizica cuantica (n-as sti exact ce e, am retinut ca e o "fizica a probabilitatilor"), despre modul cum percepem noi realitatea, despre ce se intampla de fapt in creierul nostru etc.

Ar mai fi cateva filme de care am auzit de la diverse persoane si pe care vroiam sa le vad, dar le-am uitat. Ar trebui sa-mi fac o lista de-acum inainte sau sa-mi fac niste note in telefon, pentru a nu le mai uita:)

Concluzii: - mereu ajung sa fac lucruri pe care nu credeam ca voi ajunge vreodata sa le fac; in privinta filmelor, mi-am schimbat preferinele, in bine, sper. (acum, ma gandesc de 2 ori inainte sa ma mai uit la un film cu o poveste de dragoste sau ceva asemanator...prea plictisitor, acelasi tipar, nu m-ar pune pe ganduri...poate doar m-ar deprima:))

- niciodata sa nu spui "niciodata", inainte sa vezi despre ce e vorba

Un pici care face pipi-Menneken Pis sau Le Petit Julien

Azi a fost ultima zi din Belgia, o zi de plecare in care ne-am programat insa cateva ore sa vizitam Bruxelles-ul.

Marga mai fusese in Bruxelles, asa ca ea a fost ghidul:) Am mers prin centru, am vizitam cateva obiective (La Grand Place, Les Galeries etc). Bruxelles e un oras frumos, cu multe cladiri impunatoare, stradute inguste prin centru si multe fast-food-uri. Mi-a atras atentia ca aici nu erau prea multi biciclisti pe strada, spre deosebire de Antwerp, unde vedeai la tot pasul. Pe de alta parte, mi-a placut ca existau un fel de parcari pentru biciclete, de unde puteai sa inchiriezi (erau multe biciclete legate de niste gardulete, unde bagai monede si luai bicicleta:).

Printre obictivele din Bruxelles, exista si acest Menneken Pis, un pici-statuie care urineaza intr-o fantana. Marga stia de aceasta statuie si inainte sa ajungem la ea, imi spunea ca,in general, toata lumea se imbulzeste s-o vada; eu eram intrigata ca nu stiam ce e cu acest pici, de ce e asa de important (in magazinele de suveniruri, acest baietel era arhiprezent, de la magneti, tricouri, carti postale etc)

Intr-adevar, cand am ajuns acolo, era destul de multa lume. In continuare, nu stiam ce simbolizeaza, de ce se mandresc cei din Bruxelles cu el, incat sa fie aproape un simbol. Si am aflat acum, dupa un search pe google:

"Menneken Pis (in dialectul neerlandez vorbit in Bruxelles, sau "Le Petit Julien" in franceza) este o statuie mica din bronz, care arata un baietel dezbracat care urineaza in bazinul unei fantani.

Exista mai multe legende legate de aceasta statuie:

1.Una din cele mai cunosctute legende e legata de ducele Geoffrey III de Leuven. In 1142, trupele acestui lord care avea 2 ani au luptat impotriva trupelor lui Berthouts, lordul din Gimbergen. Trupele au asezat lordul infant intr-un cos, pe care l-au atarnat in copac, pentru a-i incuraja pe soldati. De acolo, baietelul a urinat pe trupele lui Berthouts, care in final au pierdut batalia.

2. O alta legenda spune ca in secolul 14, Bruxelles se afla sub stapanire straina. Orasul si-a mentinut posesiunile pentru o perioada, astfel incat atacatorii au conceput un plan pentru a pune exploziv la zidurile orasului. Un baietel, pe nume Julianske, i-a spionat pe acesti atacatori cand se pregateau. El s-a urinat pe fitilul care ardea si astfel a salvat orasul.

3. O alta poveste (spusa adesea turistilor) vorbeste despre un comerciant bogat care, in timpul unei vizite cu familia, si-a pierdut baietelul. Negustorul a format un grup care a cautat in toate colturile orasului, pana cand baietelul a fost gasit fericit, urinand intr-o mica gradina. Negustorul, in semn de gratitudine pentru localnicii care l-au ajutat in cautarea sa, a construit o fantana.

Interesante aceste povesti despre baietel, si mai sunt cateva chiar. Acum stiu ce semnifica acea statuie (ne gandeam noi ca trebuia sa fie un moment, o ocazie legata de oras). Mi s-a parut insa ciudat ca acest baietel care urineaza sa fie simbolul unui oras precum Bruxelles. Totusi, este o emblema acolo, iar atat localnicii, cat si turistii, il considera un brand al orasului. Am gasit si un citat interesant:

"Potrivit unui rationament sobru si "corect politic" o statueta ludic-indecenta nu ar avea cum sa reprezinte simbolul capitalei care gazduieste institutiile definitorii ale orgolioasei si ambitioasei Uniuni Europene si ale multipotentei NATO. Si totusi, micul bronz de jumatate de metru al unui baietel in pielea goala ce face cu nonsalanta pipi in public continua sa ocupe pozitia de simbol al Bruxelles-ului - orasul care se defineste a fi punctul de intersectie dintre cultura germanica si cea latina, dar si de capitala a Europei unite.

Nu stiu sa se fi facut auzite proteste sau indignari moralizatoare contra acestui simbol foarte mediatizat, desi fronda lui Manneken Pis nu se potriveste cu rigoarea legii europene, tot asa cum nici frivolitatea sa nu se incadreaza in preceptele sobrietatii catolice sau protestante. Si totusi oamenii de pretutindeni il iubesc pe micutul lor poate pentru firescul, inocenta, libertatea inca neinhibata pe care el le transmite adultilor, indiferent de nationalitatea sau credinta acestora. Manneken Pis este obiectul unui cult al bruxellezilor care-i confectioneaza diferite costume reprezentand bresle sau personaje, iar diverse societati folclorice belgiene nu se sfiesc sa il transforme, in zilele de sarbatoare, in distribuitor de vin, hidromel sau bere, Petit Julien devenind astfel parte din viata orasului." (Sursa:Ziarul Financiar)

Acesta e celebrul Menneken Pis:

P.S.: Cu siguranta, Belgia este paradisul ciocolatei. Azi, in Bruxelles, dar si in zilele trecute, am vazut atat de multe magazine cu ciocolata si bomboane de tot soiul (destul de scumpe, insa), incat imi doream sa nu mai vad niciun asemenea magazin, erau prea multe. Cred ca doar turistii sunt innebuniti dupa ciocolata belgiana, localnicii sunt pasivi, probabil. Ce-i drept, ciocolata belgiana e foarte buna:)

Diplomatie, protocol, un presedinte si animale, toate la ZOO in Antwerp

Azi a fost "the big day", in care a avut loc intalnirea cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.

Dimineata, la ultimul workshop, ni s-a aratat programul cu cele 30 de minute alocate ceremoniei de decernare a proiectelor selectate. Mi s-a parut foarte amuzant, pe o intreaga foaie A4 era programat fiecare minut din cele 30: 2 minute pentru speech-ul lui Barosso, 3 minute pentru disculrul altui oficial, 1 minut pentru un fimulet etc. Mi se pare total inutil sa faci un asemenea program la minut; in final, bineinteles ca s-a dus tot pragramul si s-a intarziat, pentru ca nu venise Barosso.

Au inceput domni oficiali sa tina aceleasi discursuri cu caracter politic, bineinteles, dar pe tema promovarii voluntariarului si sustinerea tinerilor. N-au spus nimic nou, domnii oficiali doar au venit cu niste argumente putin irelevante pentru mine: " trebuie sa facem...", "avem in vedere sa sustinem in continuare voluntariatul prin politici...", bla, bla. Nu prea au avut argumente solide, au tinut discursuri demagogice, cam plictisitoare. Dar totul era la nivel inalt, trebuia sa se respecte protocolul, ca doar erau atatea persoane la acest eveniment, inclusiv o gramada de jurnalisti.

Am aflat ulterior ca acest eveniment era primul dedicat voluntariatului si tineretului, la care acest Barosso a participat. Printre perlele presedintelui Comisiei Europene, m-a amuzatt atunci cand a vorbit de "ageing" (imbatranirea populatiei, una din problemele din Europa pe care UE o are in vedere) si a spus ceva de genul "ca este mai bine sa avem oameni care traiesc mai mult, decat sa moara devreme"....poftim? adica imbatranirea populatiei se refera la faptul ca a scazut natalitatea si exista mai mute persoane in varsta, nu se refera nicidecum la faptul ca traiesc oamenii mai mult.(da, cineva ar trebui sa-l consilieze mai bine). Un alt oficial, cand incerca sa raspunda la intrebarea "ce strategii s-ar putea adopta pentru a se recunoaste si educatia non-formala",ne-a spus ceva de genul "do not be afraid about the non-recognition of your informal education" (da,right...si altceva, ce ar trebui sa se faca, mai concret?)

Pe langa acest eveniment, am asteptat ziua de azi in primul rand pentru ca totul urma sa aiba loc la centrul de conferinte de la ZOO din Antwerp. Am profitat asadar sa fac o plimbare prin gradina zoologica si am reusit sa vad animalele: tigri, lei, hipopotami, pinguini, girafe, elefanti etc. Asta m-a incantat astazi, faptul ca am vazut animalele:) Cand ne grabeam sa ajungem in sala de conferinte, am trecut si pe langa locul unde erau maimutele: erau imprejmuite cu un fel de gard din sticla, iar una statea chiar langa geam...se juca cu un bat, iar cand ne-am apropiat de ea, s-a uitat la noi si si-a pus mainile in cap. Mi-ar fi placut foarte mult sa am mai mult timp sa-i urmaresc gesturile, dar a trebuit sa fugim la faimoasa conferinta.

Azi a fost si ultima zi din acest eveniment. Maine va fi plecarea,iar noi vrem sa ajungem mai devreme in Bruxelles, sa ne plimbam putin, trebuie sa profitam si de ocazia aceasta:) Iar maine noapte voi fi din nou in Bucuresti, unde ma asteapta multe lucruri de facut, inclusiv fetele, sa le aduc ciocolata belgiana:)