Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc şi nu am început să citesc atât cât
mi-aş dori acum, atunci când trebuia. Îmi amintesc când eram foarte mică ( nu
mai reţin dacă în clasa I sau înainte) şi stăteam pe scaunul cu spătar înalt
din bucătăria de la ţară, citind cu voce tare o cărticică, „Soacra cu trei
nurori”. Îmi amintesc că nu eram prea încântată să citesc, dar citeam pentru că
trebuia, pentru că mami mă "determina" să citesc şi mă asculta în timp ce făcea
mâncare.
Au trecut anii, am crescut, nu-mi mai amintesc cât de mult am citit în şcoala
primară sau chiar în generală (cel mai probabil, citeam lecturile obligatorii
pentru şcoală, nu prea aveam iniţiativă să citesc suplimentar, pentru mine). Am
început cu adevărat să citesc mult abia din clasa a 9-a (cam târziu), când am
primit la ora de română lista de cărţi suplimentare de citit. Am început cu
una, mi-a plăcut, şi nu m-am mai oprit până n-am terminat lista. Deja devenise
o plăcere mare să citesc, începusem să caut cărţi prin biblioteca de-acasă sau
să împrumut de la biblioteca şcolii. Interesul meu pentru cărţi fusese
declanşat.
În liceu, am devorat cărţi, romane cu câte 2-3 volume groase şi întotdeauna îmi
părea rău când terminam o “poveste”, o altă realitate în care fusesem afundată
timp de câteva zile. Anna Karenina, Crimă şi pedeapsă, Muntele Vrăjit, Cel mai
iubit dintre pământeni, Ion, Marele Singuratic, Delirul şi altele. Majoritatea
cărţilor le împrumutam de la Biblioteca Judeţeană, unde mergeam destul de des
în vacanţele de vară pentru a returna un volum şi a lua altul. Îmi amintesc mai
ales de Mizerabilii, roman pe care
l-am citit cu sufletul la gură şi care m-a ţinut captivă chiar si după finalul
scris de autor, final pe care însă eu l-am “ratat” oarecum şi căruia nu i-am
acordat atenţia cuvenită. După ce-am terminat al II-lea volum din Mizerabilii,
m-am grăbit să merg la bibliotecă, să-l returnez şi să-l împrumut pe următorul,
ferm convinsă că mai exista un volum. Acolo am avut însă marea surpriză să aflu
că, de fapt, editura de la care citisem eu romanul avea 2 volume; într-adevăr,
alte edituri aveau romanul disponibil în 3 volume. Pe moment, am simţit o dezamăgire
mare, faţă de mine, că nu am ştiut că acela e sfârşitul, dar mai ales faţă de
autor...consideram că romanul merita un alt final, totul rămăsese suspendat,
iar eu aşteptam şi voiam să mai citesc încă un roman. Atunci, aş fi vrut să iau
înapoi volumul pe care tocmai îl returnam, să mai citesc încă o dată sfârşitul,
de data aceasta ştiind că nu mai există nicio continuare. Nu am făcut asta,
însă am plecat şi am rememorat finalul pe care îl citisem, încercând să mă
conving că acela era finalul poveştii.
În clasa a 10-a, când franceza devenise un hobby pentru mine, manifestat şi
prin nopţile în care învăţam pentru a participa la olimpiade, am început să citesc
cărţi în franceză. Venind la Bucureşti în primăvară, am cumpărat câteva cărţi
bune în franceză de la anticariatul de la Universitate. Dădusem câţiva lei pe
fiecare, eram încântată că am cărţi în franceză, pe care dădusem foarte puţin şi care sunt ale mele. Seara,
citeam cărţi în franceză şi stăteam cu dicţionarul şi caietul lângă mine, să
caut şi să notez cuvintele necunoscute. În felul acesta, m-am bucurat de lecturi
frumoase în franceză şi mi-am îmbogăţit vocabularul, notând şi învăţând
cuvintele noi.
Revenind la cărţi, în
general, uneori, am regretul că nu am citit mai mult, mult mai mult, atunci când
încă nu descoperisem că-mi place să citesc. Dacă aş fi descoperit mai devreme
cărţile pe care le-am citit mai târziu într-o clipită, ar fi fost altceva.
Timpul nu mai poate fi schimbat. Sunt însă fericită că fac parte dintr-o
generaţie în care laptopul, smartphone-urile sau alte device-uri, care ocupă
azi integral timpul liber al adolescenţilor, nu erau un must-have. Sunt
fericită că am citit Anna Karenina, Crimă şi Pedeapsă, Cel mai iubit dintre
pământeni (care mi-a plăcut extrem de mult, mai ales fraza “Ce mai faci tu, cel
mai iubit dintre pământeni?”) şi multe alte cărţi, cărţi pe care le-aş citit
încă o dată, şi încă o dată. Mă întreb câţi din adolescenţii de azi mai citesc
asemenea romane….cel mai probabil, mulţi dintre ei nici au au auzit de ele,
darămite să le mai şi citească. Mă uit cu groază la puştoaicele pe care le
întâlnesc pe stradă, în tramvai sau metrou: zgomotoase, vulgare, indiferente şi
ignorante pentru tot ce ţine de frumos, bun-simţ şi educaţie, al căror unic
scop este să epateze şi să fie “cool”, căzând cu graţie în derizoriu şi
prostie.
Îmi pare rău că, de-acum înainte, mii de cărţi vor rămâne neatinse în
biblioteci, se va pune praful pe ele, fară ca cineva să le citească şi să
traiască acea experienţă unică pe care fiecare carte o dă cititorului său.
Într-adevăr, cărţile fizice vor rămâne “învechite” şi datorită sau, mai
degrabă, din cauza ebook-urilor şi a eBook-readerului, care au înlocuit cititul
tradiţional. Pentru mine, cărţile fizice vor râmâne în continuare preferate,
citesc cât pot de mult din cărţi fizice, pe care îmi face plăcere să le ţin în
mână; să dau pagină după pagină şi să pun un semn de carte pentru a şti de unde
să reiau lectura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu