sâmbătă, 16 octombrie 2010

De ce italienii îi urăsc pe români?

În prima zi petrecută la Roma, în timp ce ieșeam cu fetele dintr-o biserică, Santa Maria del Popolo, auzim o femeie care înjura și urla ca nebuna, în română, evident. Nu-mi venea să cred că aud asta, nu vroiam să ies afară și să văd ce se întâmplă. Acea femeie, care era de fapt o țigancă româncă, de vreo 60 de ani, cerșea pe treptele bisericii și, la un moment dat, se pare că cineva reușise s-o enerveze, respectivul fiind ținta țipetelor și injuriilor. Am ieșit afară, am văzut-o pe nebună, dar în jurul ei nu era nimeni care să aibă ceva direct cu ea, în afară de o mare de turiști din piață. La un moment dat, țiganca se și dezbracă de la brâu în jos. În momentul acela, îmi venea să intru în pământ de rușine, mi-aș fi dorit să nu fiu acolo, știam că nebuna aceea era din țara mea și vedeam cu ochii mei cine și cum ne face numele în afară...oameni mediocri, nebuni, inculți, care au plecat din România nu pentru că ar fi făcut ceva bun aici, ci pentru că aici nu pot să se "desfășoare în voie" și să câștige bani.
Obișnuiam să spun că eu nu discriminez, că nu am nimic cu țiganii....însă atâta timp cât nu sunt afectată de acțiunile lor. Dar pe acești țigani nenorociți, care ne fac de râs și fac pagube oriune ar merge, nu-i mai suport. Nu generalizez însă, există țigani care sunt cinstiți și muncesc, așa cum există români care fac infracțiuni la fel sau mai rău ca țiganii.

Cei mai mulți dintre țiganii care au plecat "în afară" sunt din categoria joasă, a celor care fură, cerșesc, omoară etc. De aceea sunt de acord cu francezii care vor să-i alunge din țara lor, de aceea sunt de acord uneori cu toți străinii care îi urăsc și îi arată cu degetul pe acești țigani. Nu sunt de acord cu generalizarea...nu toți românii sunt la fel, nu toți suntem hoți, cerșetori și infractori. Există mulți români în diferite țări care sunt competenți și duc o viață cinstită, care au ajuns departe prin forțele proprii. Bineînțeles, acești români sunt prea puțini în comparație cu cei mulți, nimeni nu-i vede, nimeni nu-i dă drept exemplu, sunt prea "ascunși".

Oricum, nu cred că imaginea României va fi refăcută prea curând, străinii nu vor înceta să ne blameze pe toți, în mod colectiv. Așa cum la incidentul cu țiganca româncă din Roma, îi auzeam pe italienii din jurul meu spunând "români proști", mereu ne vom face vinovați și vom fi urâți din cauza unei minorități. Aș vrea să-i expulzeze pe toți cei care fac infracțiuni, fie români sau țigani. Dar să nu-i mai aud pe miniștrii de acolo cu povești de genul că romii ar trebui reintegrați în societate...totul ține de educație, de anturaj, de mentalitate, lucruri care nu pot fi schimbate prin niciun program de reintegrare.
Spre surprinderea mea, nu am văzut mulți români în Roma, am văzut mai mulți indieni pe acolo. Am văzut un grup de români/țigani care cântau la mai multe instrumente într-o piață, erau chiar apreciați de turiștii care făcuseră cerc în jurul lor. Dar la întoarcere, în avion, am văzut un grup de români, tot țigani evident, care aveau lanțuri de 3 kg la gât, erau plini de ei, unul a stat cu ochelari de soare tot timpul zborului, nimeni nu mai era ca ei, doar se întorceau din Italia cu mulți bani. Și aceștia se vor întoarce în Italia, ne vor duce numele mai departe printr-o "faptă bună"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu