Cum reuşim să-i cunoaştem pe ceilalţi?

De multe ori, intrăm în conflicte de idei/concepţii cu ceilalţi, din cauza neinţelegerile. Cu excepţia neinţelegerilor interculturale, care sunt aproape inevitabile şi greu de explicat, există un alt tip de neînţelegeri, între oameni care susţin că se cunosc, şi încă destul de bine.

De fapt, în anii de facultate am învaţat la cursurile de comunicare că nu există comunicare interpersonală: avem cunoştinţe despre interlocutorul nostru, îi cunoaştem anturajul, ştim ce-i face plăcere, îl "citim" din priviri şi din reacţiile non-verbale. Nu avem însă acces la datele sale pshihologice, nu vom şti niciodată ce se află în mintea lui, la ce se gândeşte cu adevărat. De multe ori, trăim cu iluzia ca îl cunoaştem pe cel de lângă noi; în realitate, putem intui doar aspectele de suprafaţă, putem trage singuri concluziile pe care ni le dorim, dar, aşa cum spuneam mai sus, nu există o comunicare adevărată. De cele mai multe ori, suntem egoişti şi individualişti, de aceea înţelegem şi auzim doar ceea ce dorim şi ce ne este convenabil, refuzăm evidentul sau adevărul. Adevărul însă este mereu undeva la mijloc, din moment ce gândurile noastre sunt subiective, iar faptele vor fi la fel.

Să fii altruit înseamnă să te transpui în pielea celuilalt, să-l înţelegi fără a-l compătimi însă. Cu greu reuşesc oamenii să realizeze acest lucru, ei se interesează doar de propria persoană şi de satisfacerea unei stări de bine.
Atunci când te interesezi de soarta cuiva, intenţia ta va fi deseori greşit interpretată, discuţia se poate transforma într-o serie de replici contradictorii, iar orice comunicare se încheie. Dacă oamenii ar înţelege că nu putem şti cu exactitate ce doreşte celălalt de la noi, multe discuţii inutile ar fi evitate.
Toţi pretindem că ştim să comunicăm; de fapt, doar transmitem informaţii unidirecţionale, fără a mai aştepta şi răspunsul celuilalt.

Mi-ar plăcea să ştiu ce gândesc ceilalţi, să le pot descifra dorinţele, dincolo de aspectele exterioare, precum mimică, gesturi sau cuvinte. Să nu mai fiu nevoită să-mi pară rău de o situaţie în care fiecare îşi susţine punctul de vedere şi nu se ajunge la niciun compromis. Ştiu însă că este imposibil să cunoaştem cu adevărat pe cineva. Poate nu ajungem să ne cunoaştem cu adevărat nici pe noi înşine, de ce am avea pretenţia să-i cunoaştem pe ceilalţi? ne apropie multe lucruri, dar în acelaşi timp ne îndepărtează atât de multe...